Povestea acestei cărți își are originea într-o meditație pe care am făcut-o în cadrul unui curs de conectare la Dragonul meu călăuză.
Am scris de mică, însă mă oprisem de câțiva ani, căci simțisem atunci ca și cum s-ar fi golit fântâna cu inspirație.
Ei bine, în timpul meditației, fără vreo intenție sau gând anume către scris, mi-a venit mesajul că e timpul să mă întorc la pasiunea mea.
Devenisem mamă în urmă cu câteva luni și dorința venită odată cu retrezirea energiei scrisului a fost să scriu pentru fiica mea diverse povești prin care să îi vorbesc despre spiritualitate.
Am notat toate ideile care mi-au venit: aveam personajul principal - inspirat de fiica mea -, aveam povești și părți de text. Însă nu știam cu ce să încep.
Până când, într-o conversație cu o prietenă, am realizat că cel mai simplu și ușor ar fi să împărtășesc din experiența mea. La urma urmei, propria experiență e un izvor nesecătuit de inspirație!
Așa s-a născut „Teya și Călăuzitoarele de Suflete” - prima carte dintr-o serie de (probabil) 4 cărți. Am început cu ceea ce m-a adus pe mine pe tărâmul cunoașterii de sine - o tehnică pe care o folosesc și în prezent - și anume regresia hipnotică.
Dar cum aveam să vorbesc unui copil despre așa ceva? Cum să îi spun în așa fel încât să transmit ce îmi doresc, dar să nu pară plictisitor, greoi, cu prea mult limbaj pe care l-am numi „de specialitate”?
Ei bine, unul din lucrurile care mă fascinează pe mine și pe mulți alții care sunt interesați, pasionați sau lucrează cu această tehnică sunt poveștile care ies la iveală. Fie că vorbim de diverse experiențe din alte vieți, de vieți paralele sau potențiale viitoruri, povestea ce iese la suprafață în timpul unei regresii ajută mintea să pună într-un context, să aducă o oarecare claritate mai pământeană - dacă o pot numi așa -, mai palpabilă pentru a putea înțelege contextul unui proces de vindecare.
Așa că am pus totul într-o poveste. Una cu zâne. De ce zâne? Pentru că, de când s-a născut, noi am văzut-o pe fiica noastră ca pe o zână ce vine cu propriile ei povești, experiențe, împărtășiri, dorințe de a explora lumea.
Nu a fost un proces ușor. Inițial l-am gândit pentru copii pânâ în vârsta de 7 ani. Voiam multe imagini colorate, așa cum vedeam în cărțile fiicei mele. Mi-a luat aproximativ 2 luni să termin prima versiune. Îmi plăcea, pusesem multă emoție în ea. Însă nu aveam un titlu și mult din ce voiam să spun era necesar să se găsească în imagini, pentru ca mesajul să fie transmis complet.
În noiembrie 2022, când credeam că e gata prima carte, eram hotărâtă că o voi publica, căci simțeam că nu e ceva ce să țin doar pentru mine și câțiva apropiați.
Am început apoi lucrul la cea de-a doua carte și, în timp ce scriam, realizam complexitatea ei și că am două alternative: fie nu redau tot ce vreau (pentru că ar fi fost prea mult pentru copii așa mici), fie dau frâu liber scrierii și las ca mesajul să fie pentru oricine e pregătit să îl primească, indiferent de vârstă.
A fost o decizie eliberatoare! Mi-am dat seama că m-aș fi limitat impunându-mi o limită de vârstă. Am reluat prima poveste și am rescris-o, lăsând să iasă la suprafață tot ce simțeam să spun. Adică să îi redau aripile, întregul ei potențial și să las povestea să se spună așa cum cere ea să fie spusă, nu cum consideră mintea mea că ar fi mai bine.
Să scrii ghidată de vocea interioară este ceva fascinant. Fascinant de plăcut și înfiorător în același timp. Visam și primeam diverse părți din poveste pe măsură ce o rescriam și înaintam în procesul de creație. Îmi amintesc într-o seară, înainte să mă pun la somn - eram ruptă de oboseală - că mi-a venit insistent, pe o voce autoritară, mesajul: „scrie capitolul 5, care se va numi «Aspecte»”. Mi-am spus că voi ține minte, eram prea obosită să mă întind după telefon să notez. Dar era așa puternic mesajul, că a fost musai, vorba aceea.
Aproximativ șase luni mai târziu era gata a doua versiune a primei povești cu Teya. Adăugasem capitole (pe care nu le avusese înainte), schimbasem complet finalul (care nu mă prea încântase la prima variantă, dar o consideram potrivită pentru copii mai mici) și aveam și un titlu care a venit din inimă, sincer și exact cum mi l-am dorit.
A mai fost nevoie de niște cizelare pe text - cred că niciodată nu vom fi vreodată 100% satisfăcuți, noi, autorii - și așa prima poveste a ajuns la versiunea 2.3.
În sfârșit, era gata, aproape de cum o simțeam în suflet!
Dar cine să îmi facă ilustrațiile? Unde să găsesc pe cineva care să perceapă dincolo de cuvinte? Cum să o public?
Ei bine, răspunsul la aceste întrebări într-o viitoare postare, căci nu pot rata ocazia de a vă povesti cât de frumos lucrează Universul atunci când te lași ghidat de Viață.
Până atunci, amintiți-vă să vă lăsați ghidați de magia vieții!